Facebook Groups pentru afaceri. Sfaturi utile

Promovare Facebook

feb. 17
Facebook Groups pentru afaceri. Sfaturi utile

Cum procedezi pentru a te bucura de toate beneficiile unui grup

  • Interacționează în mod constant cu membrii grupului, chiar dacă aceștia pornesc și întrețin conversații și fără ajutorul moderatorilor.
  • Ține lucrurile sub control, menține o atmosferă pozitivă și nu te îndepărta de la scopul inițial al grupului.
  • Dacă ai ajuns la mai mult de 250 de membri, folosește Group Insights pentru a afla detalii cu privire la postări și la modul în care membrii grupului reacționează la acestea.
  • Încurajează membrii să posteze conținut relevant sau să îți ofere feedback în anumite probleme cu care te confrunți.

Dacă efortul de a crea un grup pentru afacerea ta nu a fost deloc unul considerabil, partea mai solicitantă abia acum începe. Iată ce ar trebui să faci pentru a te bucura de toate beneficiile unui astfel de grup:

1. Menține legătura cu membrii grupului

Chiar dacă ai un grup activ și membrii acestuia întrețin conversații singuri, în mod natural, trebuie să interacționezi și tu cu ei, în mod constant. Prin crearea grupului ai ocazia de a arăta și împărtăși experiența ta într-un anumit domeniu. Utilizatorii trebuie să se raporteze la tine ca la persoana care vine cu soluții sau care supune atenției membrilor anumite probleme, așa că nu uita să postezi regulat, să menții flacăra vie, cum s-ar zice.

2. Ține lucrurile sub control

Așa cum am spus și în postarea precedentă, despre crearea unui grup din pagina de Facebook, nu sunt un mare fan al grupurilor, deși le înțeleg utilitatea. Ca în orice comunitate și aici vor exista uscături, utilizatori care nu s-au înscris cu cele mai bune intenții, iar lucrurile pot lua rapid o turnură negativă. Treaba ta sau a moderatorilor desemnați de tine, este să mențineți lucrurile sub control, o atmosferă pozitivă și să nu vă îndepărtați de la scopul inițial a grupului.

Pentru ca lucrurile să fie cât mai clare pune la punct niște reguli de conduită (poți face un pinned post cu acestea, să fie cât mai vizibile) valabile pentru toți utilizatorii. Dacă apar încălcări ale acestora poți bloca sau înlătura din grup utilizatorul neascultător . Evident, nu trebuie să fii prea drastic și să îți manifești aici pornirile dictatoriale, ci doar să menții un nivel optim de decență.

3. Folosește Group Insights

Dacă ai ajuns la mai mult de 250 de membri, vei primi acces la Group Insights, un tool asemănător cu cel din pagina de Facebook pe care o administrezi. De aici poți afla informații cu privire la postările cu cele mai multe reacții și ce ore sunt cele mai potrivite pentru a porni discuții.

4. Încurajează membrii să posteze

Tocmai pentru că se află într-un spațiu privat (în cazul în care grupul nu este public), utilizatorii vor fi mai încrezători în a posta diverse lucruri fără teama de a fi judecați. Încurajează-i așadar să posteze conținut care li se pare relevant cu subiectul grupului sau să vină cu feedback în anumite probleme cu care te confrunți.

Poți, de asemenea, să postezi documente sau diferite fișiere de lucru pentru a porni o colaborare sau un brainstorming între membri. Ideea este să se profite la maximum de beneficiile acestui spațiu și să se genereze astfel conținut util, cu un plus de valoare pentru utilizatori.

5. Află părerea membrilor

Ai creat acest grup pentru a te promova și pentru a pune bazele unei legături mai strânse cu cei mai înfocați susținători și clienți. Atunci de ce să nu le ceri părerea cu privire la unele strategii de business? Fie că este vorba despre lansarea unui nou produs, despre o campanie de promovare sau despre îmbunătățirea anumitor servicii, membrii grupului vor fi mai mult decât bucuroși să vină cu un feedback.

În final, ca o concluzie, grupurile de business sunt un loc ideal pentru a îndepărta bariera dintre vânzător și cumpărător și de a crea conținut semnificativ pentru ambele tabere, așa că e ok să profiți de această oportunitate.

Vrei să afli cum poți vinde mai mult cu site-ul?

Lasă numele și adresa de email și te contactăm pentru a-ți oferi GRATUIT un audit de marketing pentru site-ul tău!