Introducere în marketingul afiliat

Marketing afiliat

Mai 01
Introducere in marketingul afiliat

Marketingul afiliat este o modalitate de a câştiga bani online. Se bazează pe relaţia de promovare dintre advertiser şi publisher pentru a atrage consumatorul. Publisherul este plătit pe bază de comision la vânzare.

Ce este, mai exact, marketingul pe bază de afiliere?

  • O formă de promovare/vânzare online care este plătită;
  • Plata se face în funcţie de performanţă;
  • Performanţa se cuantifică în CPA (Cost per Acţiune);
  • Comisionul către publisher se achită numai dacă are loc o vânzare/lead.

Cum funcţionează marketingul online şi cât de eficient este?

Atât timp cât nivelul CPA este unul ridicat, această metodă este foarte eficientă. Practic, advertiserul şi publisherul colaborează pentru a câştiga amândoi bani. Primul din vânzările facilitate de cel de-al doilea. Cel de-al doilea din comisioanele primite de la primul.

Pentru a realiza marketing afiliat trebuie să:

  • Te afiliezi pe o platformă sau un program de afiliere;
  • Să primeşti un cod de afiliat;
  • Să promovezi produsele şi serviciile advertiserului;
  • Să generezi CPA sub formă de vânzări sau lead-uri.

De ce este din ce în ce mai utilizat marketingul online?

Piaţa virtuală este în continuă expansiune. Aceasta este ramificată la nivel internaţional. Ca modalitate de promovare, acest tip de marketing este unul ideal. Părţile implicate colaborează pentru a genera vânzări, ceea ce echivalează cu profit pentru amândouă.

Care sunt avantajele acestui tip de promovare?

  • Este o modalitate de eficientizare a vânzărilor advertiserului;
  • Generează profit pentru ambele părţi;
  • Publisherul este plătit doar pentru rezultatele obţinute;
  • Utilizatorul (consumatorul) nu plăteşte costuri suplimentare;

Ce trebuie să facă advertiserul?

Pentru a beneficia de avantajele oferite de către acest sistem, advertiserul trebuie:

  1. Să se afilieze unei platforme de marketing afiliat sau să-şi creeze propriul program de afiliere;
  2. Să-i ofere publisherului un cod de afiliat pe care acesta să-l folosească la vânzări;
  3. Să-i ofere publisherului posibilitatea de a interacţiona cu produsele/serviciile sale;
  4. Să plătească comisioanele datorate publisherului.

Care sunt avantajele de care se bucură advertiserul în urma folosirii marketingului online?

Furnizorul este principalul beneficiar al acestui sistem. Nu trebuie să plătească decât dacă îi sunt furnizate rezultate. Nivelul de trafic pe site-ul lui se va bucura de creştere; la fel şi volumul de clienţi şi vânzări. În plus, mai beneficiază de:

  • Controlul absolut al relaţiei cu publisherul;
  • Extinderea bazei de date cu clienţi;
  • Posibilitatea de loializare a clienţilor;
  • Oportunitatea de a construi un brand.

Cum profită publisherul de pe urma marketingului afiliat?

Marketingul pe bază de afiliere îi oferă posibilitatea de a-şi pune în valoare anumite abilităţi. Cele mai importante sunt cele de comunicare şi de convingere. Un publisher se poate erija într-un lider de opinie, dacă are competenţele necesare. De asemenea, avantajele sale sunt:

  • Oportunităţi de colaborare fără limită;
  • Posibilitatea de câştiga venituri consistente;
  • Libertate totală în modul de promovare a produselor/serviciilor;
  • Formarea unui public pe care şi-l poate loializa.

Există dezavantaje în marketingul afiliat?

Genul acesta de promovare este optim pentru toţi cei implicaţi. Toate părţile ai de câştigat:

  • Advertiserul obţine clienţi, trafic şi vânzări;
  • Publisherul câştigă din comisioane şi poate deveni lider de opinie;
  • Consumatorul nu plăteşte suplimentar şi beneficiază de recomandări solide.

După cum se poate observa, avantajele sunt pentru toată lumea. De aceea, marketingul pe bază de afiliaţi este din ce în ce mai folosit online.

Vrei să afli cum poți vinde mai mult cu site-ul?

Lasă numele și adresa de email și te contactăm pentru a-ți oferi GRATUIT un audit de marketing pentru site-ul tău!